CASTELUL BRAN (1377-1920)- BRAN

Cetatea Bran a fost construită pe o stâncă situată între Măgura şi Dealul Cetăţii, poziţia sa asigurând o panoramă deosebită atât spre valea şi dealurile Moeciului cât şi spre Ţara Bârsei. Necesitatea construirii cetăţii a fost impusă din considerente de ordin strategic şi economic. Cele strategice reliefate de expansiunea imperiului Otoman, care la jumătatea secolului XIV-a ajuns să ameninţe graniţele de sud-est ale Transilvaniei; cele economice date de drumul comercial ce trecea pe aici, unul din cele mai importante căi de acces ce lega Transilvania de Ţara Românească. Toate aceste argumente l-au determinat pe regele maghiar Ludovic I de Anjou să i-a măsuri de consolidare a trecătorii Branului. Cointeresaţi de ridicarea cetăţii au fost şi braşovenii dornici să-şi consolideze poziţia geografică, pe de o parte şi cea economică prin supravegherea drumului comercial ce trecea prin trecătoare, pe de alta. Aceste acţiuni comune se concretizează la 19 noiembrie 1377 când Ludovic I de Anjou acordă braşovenilor privilegiul de a construi cetatea „nesiliţi şi neconstrânşi ci de bună voie au promis în mod generos şi unanim de a construi un nou fort în Bran, de a-l face cu propriile lor osteneli şi cheltuieli şi de a tăia pădurea acolo în lung şi-n lat.” Remarcabil a fost faptul că la moartea regelui maghiar în 1382 cetatea era deja terminată.
La finalizarea construcţiei, cetatea intră în proprietatea regalităţii maghiare care instalează aici o garnizoană de mercenari formată din arcaşi şi balistari. Pentru nevoile cetăţii regele îi acordă un domeniu format din satele Baciu, Cernatu, Satulung, Turcheş, Târlungeni, Zizin, Purcăreni, Crizbav, Apaţa, Zărneşti şi Tohan (ultimele două până în 1395) cu dreptul de folosire a pădurilor şi apelor, a vânătorii şi pescuitului, folosirea fâneţelor şi a câmpurilor comune. Regalitatea maghiară îşi arogă dreptul de a numi la conducerea cetăţii un castelan. Această prerogativă a fost încredinţată uneori comitelui secuilor, funcţie deţinută în majoritatea cazurilor de Voievozii Transilvaniei. Totuşi prin actul din 1380 se precizează că, în general, un sas poate fi numit pe această funcţie.
Castelanul îndeplinea atribuţiuni militare (de comandă a garnizoanei, de organizare a supravegherii graniţelor) şi funcţii administrativ-jurisdicţionale el controlând veniturile rezultate atât din obligaţiile locuitorilor domeniului conferit cât şi din alte activităţi economice, care se cuveneau Braşovului în calitate de stăpân. În acelaşi timp, în apropierea cetăţii, s-a construit un punct de vamă unde se percepea taxa de 3% din valoarea mărfurilor care erau tranzitate pe drumul comercial ce lega Transilvania de Ţara Românească.


DRACULA - INTRE LEGENDA SI ADEVAR

inapoi