GALATI

Timisoara (în germana Temeswar alternativ Temeschburg, în maghiara Temesvár, în trad. "cetatea de pe Timis") este resedinta si cel mai mare oras al judetului Timis, Banat, România. Numele localitatii vine de la râul Timis, numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus. Are o populatie de 336.089 de locuitori. Împreuna cu zonele rezidentiale din jur, populatia se situeaza in jurul cifrei de 400.000 locuitori.
Timisoara este situata în sud-estul câmpiei Tisei, în zona de divagare a râurilor Timis si Bega. Apele celor doua râuri au format aici un tinut foarte mlastinos si frecvent inundat. Timisoara însa s-a dezvoltat într-unul din putinele locuri pe unde se puteau trece mlastinile. Acestea au constituit pentru mult timp o autentica fortificatie în jurul cetatii, însa au favorizat si o atmosfera umeda si insalubra, precum si proliferarea epidemiilor de ciuma si holera, care au mentinut relativ scazut numarul de locuitori si au împiedicat semnificativ dezvoltarea cetatii. Cu timpul însa întreaga zona a fost bonificata, paienjenisul de canale au fost deviate, mlastinile s-au uscat. Decisiv pentru îmbunatatirea terenului a fost construirea Canalului Bega începând cu 1728 si asanarea completa a mlastinilor din împrejurimi. În schimb, terenul de pe raza orasului mosteneste o pânza freatica aflata la o adâncime de numai 0,5-5m: factor care nu permite construirea edificiilor înalte.
Temperatura medie anuala este de 10,6°C, cu influente climatice ale maselor de aer cald dinspre Marea Adriatica si Mediterana. Ora locala este în avans cu 1h 25min 8sec fata de ora meridianului 0, dar se afla în întârziere cu 34min 52sec fata de ora oficiala a României.

Timisoara, orasul istoric
Prima atestare documentara a localitatii Timisoara este destul de controversata, aceasta fiind plasata de specialisti fie în 1212, fie în 1266. În 1175 este mentionat comitatul Timis, dar sursele nu mentioneaza care este centrul economic si administrativ al acestuia. În momentul atestarii sale acesta facea parte din comitatul Timis, o unitate administrativ teritoriala a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat cu centrul administrativ în "Urbis Morisena" (apoi Cenad), fusese cucerit de catre maghiari în jurul anului 1030 si încorporat regatului ungar.
Fiind asezata într-un punct strategic, de unde putea fi controlata o mare parte a Câmpiei Banatului, atât Timisoara cât si functia de comite de Timis au devenit din ce în ce mai importante. Timisoara a primit un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, care în urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal. În timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timisoara. Numirea lui Iancu de Hunedoara în functia de comite de Timis, în 1440 marcheaza un capitol aparte din istoria Timisoarei. Iancu de Hunedoara va fi cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme aparator al crestinatatii. El va transforma orasul într-o tabara militara permanenta si în domiciliul sau pentru ca se muta aici împreuna cu familia. Astfel cetatea va ramâne în posesia Corvinestilor pâna în 1490.
Un episod deosebit din istoria Timisoarei îl reprezinta asediul cetatii de catre oastea taranilor rasculati condusa de Gheorghe Doja. Armatele rasculate, formate din iobagi români si unguri au avut câteva victorii împotriva armatelor nobilimii, dar au fost înfrânte lânga Timisoara de comitele Ioan Zapolya. Se spune ca locul unde Doja a suferit o cumplita moarte, fiind pus pe un scaun din fier înrosit si ars de viu este marcat de statuia Sfintei Marii din Piata cu acelasi nume a cartierului Iosefin. Totusi, ultimele ipoteze sustin ca torturarea lui Doja a avut loc chiar lânga castel, de unde nobilii au putut urmari macabrul spectacol. Deci este mult mai probabil ca locul executiei sa fie undeva în fata Hotelului Central de lânga Muzeul Banatului.
În 1522 o armata otomana de 160.000 de oameni sub comanda lui Ahmed-Pasa ataca si cucereste cetatea, transformând-o în pasalâc. Pentru aproape 200 de ani Timisoara se va afla sub dominatie otomana, fiind sub control direct al sultanului si având un statut special, ca cel al oraselor Belgrad sau Buda. Cetatea cunoaste importante transformari; bisericile sunt transformate în moschei, numerosi musulmani se stabilesc aici, fortareata se transforma în baza necesitatilor strategice otomane. Cu toate acestea ocupatia turceasca a fost o perioada de relativa pace, Timisoara fiind folosita de turci mai ales ca punct strategic de plecare pentru campaniile militare la nord-vest.
Dupa repetate tentative, Eugeniu de Savoia cucereste cetatea în 1716, deschizând calea dominatiei austro-ungare pentru mai mult de 200 de ani. Abia în 1920 Banatul se uneste cu România iar în Timisoara se instaureaza administratia româneasca.
În data de 16 decembrie 1989 la Timisoara s-a declansat revolutia care avea sa duca la înlaturarea lui Nicolae Ceausescu si a regimului comunist din România. Initial s-a format o miscare de protest împotriva mutarii fortate a pastorului reformat László Tokés. Atât enoriasi cât si trecatori s-au adunat în fata parohiei acestuia în semn de protest. La scurt timp însa, protestul s-a transformat într-unul împotriva întregului sistem si s-au scandat pentru prima data lozinci anticomuniste. Miscarea a luat rapid amploare si în centrul orasului s-au adunat zeci de mii de revolutionari. Pe 20 decembrie 1989, Timisoara a fost declarata primul oras din România liber de comunism, în urma unor confruntari sângeroase soldate cu peste 1000 de morti si alte câteva mii de raniti. Aceste evenimente au dus la caderea regimului ceausist o saptamâna mai târziu. Schimbarile care au avut loc la nivelul clasei politice au dus la noi proteste din partea timisorenilor, proteste ce au culminat cu redactarea controversatei Proclamatii de la Timisoara, în martie 1990. Cerintele timisorenilor se sintetizau în punctul 8 al proclamatiei, prin care se cerea ca fostii activisti ai PCR sa nu mai poata candida la functii publice în stat. Acest punct însa nu a fost pus niciodata în aplicare.

inapoi